Primăria municipiului Galați informează că, în vederea punerii în funcțiune a bolarzilor mobili din intersecția cu str. Eroilor, vineri, 16 mai 2025, în intervalul orar 09.00 – 12.00, intersecția str. Eroilor cu str. Domnească va fi închisă circulației autovehiculelor.
Punerea în funcțiune a bolarzilor mobili face parte din lucrările necesare pentru realizarea obiectivului de investiții Modernizare str. Domnească, tronson str. Gamulea – str. Gării – Montare bolarzi mobili.
Rute ocolitoare recomandate:
Str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu;
Str. Traian – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu;
Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, recomandăm ferm folosirea rutelor ocolitoare și atragem atenția asupra faptului că, atât conducătorii auto cât și pietonii, au obligația de a respecta semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor, mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, fiind pedepsită conform prevederilor legislației în vigoare. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor.
Vor apărea și modificări în transportul public. Traseul 15, pe retur (Gara CFR - Piața Centrală) va fi deviat din str. Domnească pe str. Brigadierilor - str. Nicolae Bălcescu - str. Brăilei - str. Traian - Piața Centrală, asigurând și stația „Centru”, turul (Piața Centrală - Gara CFR) rămânând nemodificat. În acest interval autobuzele alocate traseului 15 nu vor mai deservi stațiile „Galeria de Artă Nicolae Mantu”, „Universitatea Dunărea de Jos” și „Eroilor”.