Orașul nostru va fi, pentru al doilea an consecutiv, un punct important pe harta voleiului pe plajă din România și Europa. În perioada 31 iulie – 3 august 2025, aici se va desfășura "Galați Open Beach Volleyball International Tournament 2025 – Ediția II", un eveniment sportiv internațional dedicat atât amatorilor, cât și sportivilor profesioniști. Echipe cunoscute atât din România, cât și din străinătate se vor lupta pentru un loc pe podium și pentru premii substanțiale în bani.
Competiția cu mare priză la public va avea loc în zona „Spicu, unde sportivii profesioniști vor oferi un adevărat spectacol de forță și tehnică la cel mai înalt nivel.
Turneul este organizat de Clubul Sportiv Municipal Galați, cu ajutorul sponsorilor și partenerilor evenimentului și cu sprijinul Primăriei municipiului Galați. Acesta se va desfășura sub egida Federației Române de Volei (FRV) și este acreditat de Confederația Europeană de Volei (CEV) și Federația Internațională de Volei (FIVB).
Echipele vor juca după regulile internaționale, într-un sistem eliminatoriu – echipa care câștigă înaintează în clasament, în vreme ce echipa care pierde mai are șansa unui ultim meci. Dacă va fi învinsă încă o dată, va ieși din competiție. În ultimele partide se vor califica patru echipe care vor disputa finala mică și finala mare.
Detalii despre acest turneu vor fi postate pe pagina de Facebook Galați Open Beach Volleyball Tournament, dar și pe pagina dedicată a Federației Române de Volei pe plajă/zăpadă https://eu.jotform.com/app/voleipeplaja/vp2022.
Restricții de trafic
Pentru buna desfășurare a turneului menționat, în perioada 29.07.2025, ora 08.00 – 06.08.2025, ora 04.00, se va închide circulației autovehiculelor str. Domnească, tronsonul cuprins între str. Navelor și str. Brăilei.
Pe durata blocării tronsonului de stradă, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 t au la dispoziție următoarele rute alternative:
1. str. Brăilei – str. Domnească – str. Fraternității – str. Lugoj – str. Egalității – str. Sindicatelor – str. Dogăriei;
2. str. Traian – b-dul Marea Unire - str. Navelor – str. Egalității – str. Lugoj – str. Ion Creangă – str. G-ral Iacob Lahovary – str. Domnească;
3. str. Portului/b-dul Marea Unire – str. Navelor – str. Egalității – str. Lugoj – str. Ion Creangă – str. G-ral Iacob Lahovary – str. Domnească;
4. str. Brăilei – str. Domnească – str. G-ral Iacob lahovary – str. Nicolae Bălcescu
5. str. Brăilei – str. Domnească;
6. str. Domnească – str. Gării – str. Al. I Cuza – str. Egalității – str. Navelor – str. Portului/b-dul Marea Unire. Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, rugăm conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor în perioada menționată pe tronsonul de stradă destinat circulației pietonale.
Modificări în programul de transport public
Având în vedere restricțiile de trafic de pe strada Domnească, mijloacele de transport public local de călători vor fi deviate după cum urmează:
Traseele 10 (Micro 19 - Damen), 24 (Shopping City Galați - Damen) și 34 (Micro 13B - Intfor), de la Potcoava de Aur vor fi deviate pe str. Prelungirea Traian - bulevardul Marea Unire - str. Portului, atât la tur, cât și la retur. La retur va fi asigurată și stația „Centru”.
Traseul 15 (Piața Centrală - Gara CFR), de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Prelungirea Traian - bulevardul Marea Unire - str. Portului, cu retur pe str. Prelungirea Traian - str. Brăilei - str. Domnească - str. Eroilor - str. Traian - Piața Centrală.