Primăria municipiului Galați informează că Patinoarul artificial din Galați va fi modernizat și extins în următorul an.
Astăzi, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizare şi extindere patinoar artificial, Bulevardul George Coşbuc, nr. 253, Galați”, iar lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ un an (13 luni), valoarea totală a investiției fiind de 355,1 milioane lei. Finanțarea obiectivului se va face din bugetul de stat, prin Compania Națională de Investiții S.A.
„Este un proiect foarte important pentru Galați, o investiție pentru care ne-am luptat ani de zile și iată că am obținut sprijinul Guvernului pentru acest obiectiv major. Gălățenii merită o sală polivalentă la cele mai înalte standarde. O demonstrează rezultatele remarcabile pe care Galațiul le-a avut în sport în ultimii ani. Am susținut și voi continua să susțin performanța în orice domeniu”, spune Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
Clădirea patinoarului va avea o nouă suprafață de conversie modulară ce poate asigura izolarea termică pentru instalarea de suprafețe de joc necesare baschetului, handbalului sau tenisului și va servi intereselor tuturor disciplinelor sportive de sală din Galați.
Prin extindere, suprafața construită va ajunge de la 5.989 metri pătrați la 8.496 metri pătrați, iar capacitatea va crește de la 3.800 de locuri la 5.100 de locuri, din care 102 locuri vor fi adaptate persoanelor cu dizabilități. De asemenea, este prevăzută amenajarea unei parcări cu peste 110 locuri.
Se vor amenaja spațiile pentru zona destinată publicului sportiv și spectator, precum și zona administrativă. Sala va fi dotată cu panouri solare termice și panouri fotovoltaice. Se are în vedere reducerea consumului de combustibil convențional pentru încălzire, precum și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Reducerea costurilor cu încălzirea spațiilor pe perioada de iarnă și a climatizării pe perioada de caniculă și rezolvarea tuturor problemelor legate de securitatea la incendiu conform prevederilor legale în vigoare, reprezintă, de asemenea, o altă prioritate.
Clădirea situată pe bulevardul George Coșbuc nr. 253, gazdă a trei ediții de Campionate Mondiale în 1970, 1981 și 2017, a fost construită în anul 1968.