Primăria municipiului Galați informează că au fost demarat lucrările pentru modernizarea Sălii Sporturilor, obiectiv pentru care s-a obținut finanțare în cadrul PNRR.
În principal, este vorba de reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice, lucrări de instalare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat etc.
Reamintim că pentru obiectivul „Renovarea energetică a Sălii Sporturilor - proiectare și execuție”, în urma licitației publice, oferta declară câștigătoare a fost cea depusă de Asocierea Larapeu Construct SRL - Verytas Plus Construct SRL - CIC Cons SRL. Valoarea contractului este de 11.322.425,00 lei fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
Prin proiect se urmărește asigurarea unor condiții mai bune pentru desfășurarea activităților sportive, precum și reducerea semnificativă (de trei ori) a consumului anual de energie pentru încălzire și a emisiilor de gaze cu efect seră.