Primăria municipiului Galați informează că, în premieră, în orașul nostru funcționează o stație smart de autobuz proiectată pentru înalta siguranță și informare a cetățenilor.
Obiectivul, deja integrat în planul mijloacelor de transport în comun ca stație la „Potcoava de Aur”, este dotat cu Wi-Fi, camere de recunoaștere facială, cu sisteme de monitorizare a temperaturii, de producere a energiei și de încărcare a telefoanelor mobile.
Stația este prevăzută cu un display pentru promovarea afacerilor locale și informarea în timp real despre evenimentele organizate de către Primăria Galați. De asemenea, cetățenii municipiului Galați se pot bucura de un display cu touch screen pentru cea mai rapidă informare cu privire la transportul în comun.
După implementarea mai multor stații smart, vor putea fi obținute informații complete despre trasee și un calcul al rutelor de autobuz pentru identificarea celei mai comode și rapide căi de deplasare, precum și prezentarea locurilor ideale petrecerii timpului liber (restaurante, cafenele, cluburi, muzee, teatre, evenimente sportive, săli de joacă, săli de fitness etc.), jocuri interactive pentru copii, dar și datele de contact a tuturor instituțiilor din municipiu și județ.
Stația este dotată cu sistem de iluminat modern cu un consum de energie redus pentru perioada nocturnă și are prevăzut un loc dedicat persoanelor cu dizabilități.
Stația smart de la „Potcoava de Aur” a fost proiectată și construită de un grup de ingineri absolvenți ai Universității Dunărea de Jos din Galați, profesioniști care derulează proiecte similare, dar și mai avansate pentru cele mai importante capitale și orașe din Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Emiratele Arabe Unite și Asia. Stația a fost oferită municipalității, în mod gratuit, cu titlu de sponsorizare, de către compania Solar Autonomous Technologies.