Primăria municipiului Galați informează că Grădinița cu Program Prelungit „Motanul Încălțat” a fost modernizată, în urma lucrărilor derulate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană de circa un milion de lei.
„Pentru copii este ca o doua casă, acum cu un aspect modern și primitor, în culori vesele. Este încă un obiectiv îndeplinit de care se vor bucura cei mici. Continuăm astfel amplul nostru program de modernizare a grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș pentru că totul pornește de la educație”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
Principalele categorii de lucrări au vizat: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu (panouri fotovoltaice), modernizarea instalației de iluminat, managementul energetic pentru clădiri.
Conform procedurilor, urmează recepția acestor lucrări.
Grădinița este situată în cartierul Micro 19, strada Costache Conachi nr. 2C, și are un singur corp de clădire, C1, construit în anul 1972, beneficiarii fiind cei 213 copii înscriși în învățământul preșcolar.
Prin proiect s-a urmărit creșterea eficienței energetice a clădirii, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și scăderea costurilor cu energia termică.
Primăria municipiului Galați derulează deja investiții importante în unitățile de învățământ din oraș. Circa 20 dintre acestea au fost deja modernizate, iar pentru alte 30 proiectele sunt în diverse stadii.