Primăria municipiului Galați informează că întreg Bulevardul George Coșbuc va fi modernizat. Astfel, în urma licitației publice, a fost atribuit contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, pentru drum și rețele, în valoare de 63,9 milioane de lei fără TVA. Ofertantul câștigător este Asocierea Tancrad SRL - Citadina 98 SA - Lemacons SRL - Old Road Construct SRL - Add Global Design SRL, iar durata contractului este de 36 luni (6 luni proiectare și 30 luni execuția lucrărilor).
„Așa cum am promis, aducem la noi standarde întreg Bulevardul George Coșbuc, după ce am modernizat un tronson important al acestei artere. Urmează așadar să intervenim pe cel de-al doilea tronson, unde vom moderniza carosabilul și trotuarele, vom amenaja spațiile verzi și vom realiza piste pentru bicicliști. Vom reabilita inclusiv rețele de apă și canalizare. Este un proiect de anvergură pentru orașul nostru”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Proiectul are în vedere segmentul cuprins între str. Brăilei și str. Henry Coandă și prevede în principal următoarele: reabilitarea rețelei de apă; reabilitarea rețelei de canalizare; cămine de vizitare și refacere branșamente riverani; subtraversări ale străzilor; amenajarea părții carosabile; reamenajare trotuare; piste pentru bicicliști; amenajarea spațiilor verzi; lucrări de relocare și protecție aferente instalațiilor de semaforizare, rețele electrice aeriene (coborârea cablurilor in subteran); lucrări pentru preluarea și evacuarea apelor pluviale; amenajarea străzilor laterale pe o lungime de 25 de metri; realizarea semnalizării prin marcaje rutiere și indicatoare rutiere.
Din valoarea totală a proiectului de 63,9 milioane de lei, suma de 37,7 milioane de lei destinată modernizării rețelei de apă și canalizare va fi asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Tronsonul cuprins între str. H. Coandă - str. Al. Măcelaru a fost deja modernizat de către Primăria municipiului Galați în cadrul unui proiect cu fonduri europene.