Primăria municipiului Galați informează că peste 900 de elevi cu medii de 10, olimpici naționali și internaționali, precum și profesorii care au făcut performanță vor fi premiați în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment care va avea loc joi, 4 iulie, începând cu ora 17.00, în Grădina Publică.
Gala Excelenței în Educație este un eveniment ajuns la a patra ediție, inițiat de Asociația Gloria Education, împreună cu Primăria Municipiului Galaţi, care urmărește promovarea elevilor și profesorilor, a școlilor gimnaziale și a liceelor, a proiectelor și a organizațiilor care au un impact semnificativ asupra sistemului educațional din municipiul Galați.
Astfel, vor fi premiați cu diferite sume de bani 713 elevi cu media 10, precum și 116 olimpici în anul școlar 2022-2023, echipa care obținut locul 2 la Campionatul Mondial de Robotică, precum și 77 de profesori. În total, până acum, în cadrul Galei Excelenței în Educație au fost premiați peste 2300 elevi cu media 10.
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului: „Gala Excelenței în Educație face parte deja din tradiția orașului nostru, este unul dintre evenimentele care mă bucură și mă emoționează în aceeași măsură. Faptul că an de an premiem elevi atât de merituoși ne motivează să facem și mai mult pentru acest domeniu. Și este semnalul corect pe care îl așteaptă comunitatea din partea acestor tineri nemaipomeniți. Orașul nostru are viitorul pe care îl merită, viitorul Galațiului nu poate fi decât excelent.”
Oana Crețulencu, manager de proiecte Asociația Gloria Education:„Gala Excelenței în Educație 2024 promite să fie una memorabilă, dedicată recunoașterii și inspirației în domeniul educației. Profesori, elevi, părinți, și pasionați de educație sunt invitați să se alăture evenimentului pentru a sărbători împreună realizările din domeniul educației, evenimentul va fi presarat de surprize pentru toata comunitatea gălățeană. Alăturați-vă nouă în această călătorie către excelență!”
Georgina Crumpton, General Manager al GFG Alliance și Fundației GFG: „Sprijinul nostru pentru educația și pentru tinerii din Galați continuă și se dezvoltă. Suntem fericiți că - pentru al treilea an consecutiv - putem premia pe cei mai buni elevi din comunitate și să mulțumim profesorilor și părinților lor pentru sprijinul acordat. Cu asemenea tineri extraordinari, credem că Galațiul are un viitor luminos”.
Evenimentul este susținut de: DAMEN, DMT Marine Equipment, Terra Hotel, Beluga Events and Pool, RottaPrint, Roval Print, Teatris Restaurant, Maia Bijou, Magic Events Time, Auchan, Asociația Voluntarilor Gălățeni, Hygienium, Lolliboni, Grande Natura, Grande Dolceria, Apan, Fundatia Autonom, Solar Autonomous Technologies, Asociația AJUT, Betty Ice, Danube Rock Sounds, Shopping City, ONE STAGE, PresaGalati.ro, fotograf Gabriel Rugină, Teatru Gulliver.